X

Alcoolul combate frigul? Medicii dezvăluie care este, de fapt, efectul acestei combinații

În ciuda senzaţiei de euforie şi de căldură pe care le aduce, alcoolul nu este o soluţie pentru a vă încălzi când staţi în frig.

„Dacă bei tărie, ai senzaţia că te încălzeşti pentru că alcoolul dilată vasele din piele şi atunci mai mult sânge ajunge în partea superficială, în tegumente. De la această vasodilataţie, oamenii au senzaţia subiectivă de căldură. La frig însă, vasele noastre de sânge se contractă pentru a menţine căldura în interior.

CITEȘTE ȘI: Avertismentul unui neurochirurg: De ce este periculos frigul pentru creier şi coloana vertebrală

Alcoolul interferează cu acest mecanism iar cei care consumă alcool în frig pierd accelerat căldura din corp fără a conştientiza ce se întâmplă”, sunt explicaţiile medicului Eugen Hriscu, potrivit doctorulzilei.ro. Astfel, creşte riscul de degerături şi chiar de deces.

Dacă aţi băut acasă, nu ieşiţi pentru perioade lungi de timp la frig sau beţi alcool doar când staţi la căldură.

CITEȘTE ȘI: Sfatul medicului: De ce avem cu toţii nevoie de aerul de munte

„Reţineţi faptul că un ficat sănătos metabolizează o unitate de alcool pe oră, ceea ce echivalează cu 12 grame de alcool pur – o bere (330 de ml), o tărie (40 de ml), un pahar de vin (125 de ml)”, mai explică medicul psihiatru Eugen Hriscu.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro